Reacția unui judecător CSM, după ce Iohannis a refuzat să o numească pe Gîrbovan la Justiție: În realitate, independența justiției nu l-a preocupat deloc pe președinte

Reacția unui judecător CSM, după ce Iohannis a refuzat să o numească pe Gîrbovan la Justiție: În realitate, independența justiției nu l-a preocupat deloc pe președinte
Publicat: 28/08/2019, 19:04

„Justiția a avut o șansă iar aceasta a purtat, până mai recent, numele judecătoarei Dana Gârbovan. Astăzi (miercuri, n.r:) am văzut fiecare adevărata față a celor care invocă permanent teorii privind independența justiției! Sper că nu mai are nimeni vreo îndoială; totul este numai la nivel de aparență! Prin decizia luată – de respingere a propunerii doamnei judecător Dana Gârbovan în funcția de ministru al justiției – au căzut toate măștile propagandei privind statul de drept! În realitate, independența justiției nu l-a preocupat deloc pe președinte. Avem dovada concretă prin decizia luată!”, a precizat judecătorul Gabriela Baltag, printr-un răspuns transmis Mediafax.

Potrivit magistratului, Klaus Iohannis ar trebui evite folosirea expresiei „justiție independentă” și să identifice alte pârghii pentru campania electorală.

„Este greu să găsească în fruntea acestei importante instituții o persoană după viziunea, chipul și asemănarea Domniei Sale! Sper să-și găsească alte construcții electorale fiindcă ar fi o blasfemie să mai rostească vreodată expresia ,, justiție independentă!”, mai subliniază Gabriela Baltag, membru CSM.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, precizând că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile.

„Resping propunerea pentru ministrul justiției. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD și ALDE de a destructura justiția, de a opri lupta anticorupție și de a baroniza total România. PSD și ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituțiilor și nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor și în care cred și eu”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută, miercuri, la Palatul Cotroceni.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va...
Salata cu piept de pui și brânză feta. Preparatul care te ajută să scapi de...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Medeea Marinescu, despre ultima apariție a lui Florin Piersic la spectacolul susținut împreună
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Un studiu arată de ce berea rece are un gust mai bun